Pavlova Cu Iaurt Grecesc, Cu Vanilie Şi Afine

Medie
Medie
Multă

Preparare

Preîncălzim cuptorul la 150 de grade. Căptuşim tava cu hârtie de copt. Amestecăm zahărul şi amidonul. Batem albuşurile cu un praf de sare în robotul de bucătărie, până când obţinem o spumă moale. Treptat, adăugăm zahărul amestecat cu amidon şi, după fiecare adăugare, lăsăm robotul să mixeze timp de două minute, la treapta cea mai înaltă. La final, mai batem spuma timp de cinci-şapte minute, până când devine groasă şi lucioasă. Formăm pe tava căptuşită cu hârtie de copt un disc din spuma de albuş, astfel încât marginile să fie mai ridicate, ca să fie loc pentru cremă. Punem tava în cuptorul preîncălzit pentru 45 de minute, până când exteriorul devine o crustă tare, dar interiorul rămâne moale. Stingem focul, întredeschidem uşa cuptorului şi lăsăm pavlova în cuptor încă o oră. În cutie închisă ermetic, mai rezistă o zi. Batem smântâna dulce rece, până obţinem o frişcă tare. Amestecăm iaurtul cu seminţele scoase din batonul de vanilie şi cu miere. Îl amestecăm uşor cu frişca şi-l punem cu lingura pe blatul de pavlova. O decorăm cu fructe şi o servim imediat.

înapoi la listă

Setări cookie