Ingrediente

3-4 fő
600 g făină
350 ml lapte
30 g drojdie
50 g zahăr
10 g sare
300 g unt
1ou pentru ungere
  • ieftin
  • multă

Reţete asemănătoare

  • Bagel (covrigi pufoși)

    Amestecăm ingredientele şi le frământăm, obţinând un aluat frumos. Îl acoperim cu un șervet de bucătărie şi-l lăsăm să se odihnească timp de o oră. Scoatem...

    mai departe
  • Corn cu unt

    Amestecăm drojdia cu zahărul şi cu laptele bătut. Frământăm făina cu untul moale, apoi adăugăm şi sarea. Adăugăm laptele bătut şi frământăm din nou aluatul. Îl...

    mai departe

Croasant

  • Croasant

Răcim untul, până când se întăreşte pe jumătate, apoi îl întindem între două coli de hârtie de copt şi formăm un dreptunghi. Îl punem înapoi, în frigider.
Încălzim un pic laptele, adăugăm jumătate din zahăr şi dizolvăm drojdia (o fărâmiţăm şi o punem deoparte pentru zece minute).
Amestecăm făina cu restul zahărului şi cu sarea. Adăugăm drojdia dizolvată şi frământăm aluatul, până când se netezeşte. Formăm o bilă din aluat, o aplatizăm un pic, apoi punem aluatul în frigider, pentru circa o oră, ca să aibă aceeaşi temperatură ca untul. Întindem aluatul, aşezăm în mijloc untul, pe care-l acoperim cu marginile aluatului, astfel încât untul să fie acoperit peste tot, apoi întindem aluatul. Îl împăturim ca pe o coală, apoi îl punem în frigider. Îl întindem şi-l împăturim o dată la fiecare jumătate de oră, de trei ori, având grijă să începem întinderea prin rotirea aluatului cu 90 de grade. După asta, punem înapoi aluatul, în frigider. Când s-a răcit, ne putem continua munca sau putem congela aluatul (sau jumătate; astfel, vom avea foitaj pregătit, pe care putem să-l scoatem oricând).
După trei împăturiri, împărţim aluatul în două părţi, din care punem una înapoi, în frigider, şi întindem cealaltă bucată, până când obţinem un dreptunghi gros de 1 cm, de 30x20 cm. Îl împărţim în alte trei dreptunghiuri, pe care le împărţim transversal, obţinând şase triunghiuri. Rulăm triunghiurile, începând de la latura mai scurtă, înaintând spre partea ascuţită, apoi le punem într-o tavă căptuşită cu hârtie de copt. Pregătim croasanţii la fel şi din cealaltă bucată de aluat. Îi lăsăm la dospit timp de două ore, acoperiţi, într-un loc ferit de curent. Batem un ou cu un praf de sare şi ungem croasanţii dospiţi, apoi îi punem în cuptorul preîncălzit la 200 de grade. După cinci minute, reducem temperatura la 175 de grade şi îi mai coacem 20 de minute, până se rumenesc. În timpul coacerii, se poate scurge puţin unt din aluat, dar asta nu e o problemă.

Scrieţi un comentariu!