TV Paprika Logo

Iepure La Cuptor

Medie

Preparare

Iepurele va fi montat sub formă de motocicletă, iar porumbelul și prepelița vor fi pasagerii. Crestați din 3 în 3 cm carnea iepurelui, pe coloană în zona mușchiului și în pulpă. În fiecare crestătură se înfige câte un cățel de usturoi, câte o măslină și șuncă de porc. Prin coacere, urechile se vor usca prea tare și pentru a evita acest lucru, puteți înfige câte un morcov în fiecare ureche după care acoperiți cu folie de aluminiu. Legați cu sârmă picioarele din spate și din față (picioarele din față se prind de gât). Pe urmă îndoiţi cu totul și legați capul de partea din spate și frecați cu sare. Puneți totul în tavă. Adăugați sare, piper, usturoi tocat, apă, câteva frunzulițe de dafin și vin negru. Alături de iepure puneți și viitorii pasageri pe care îi frecați înainte cu puțină sare. Fixați-le capetele întinse cât mai mult și aripile depărtate puțin de corp. După ce ați montat totul, introduceți tava la cuptor pentru două ore. Între timp pregătiți roțile din felii de dovleac, spițele din fâşiuțe de vânătă, cricul. Odată ce iepurele este gata, scoateți sârmele și să montați roțile, semnalizările și toate „ingredientele” motocicletei. Poftă bună!

înapoi la listă